Fără Dumnezeu singurătatea ar fi un urlet sau o dezolare împietrită. Dar cu El, nobleţea tăcerii ne domoleşte aiureala nemângâierilor - Emil Cioran în "Amurgul Gândurilor"
Ce vremuri traim, cu oameni care orbitează în jurul ecranelor, și nu unul în jurul altuia. Un profund sentiment de singurătate se strecoară când chiar și cele (așa zise) mai apropiate legături le simți distante când sunt înlocuite de interacțiuni digitale.
N-aveți și voi senzația că pe măsură ce timpul trece, decalajul dintre noi și cei dragi pare să se lărgească, de parcă atracția gravitațională a rețelelor sociale ne îndepărtează mai mult unii de alții? Cu cât suntem mai conectați digital, cu atât parcă suntem mai deconectați unul de altul din punct de vedere emoțional.
Cum să nu fi trist când realizezi că oamenii care ar trebui să ne fie cei mai apropiați sunt mult mai preocupați de prezența lor online decât de relațiile în carne și oase din fața lor, când nimeni nu te sună să te susțină după o intervenție chirurgicală, sau când un prieten spune că nu are timp să îți scrie, dar își umple feed-ul de pe rețelele sociale cu articole lungi pentru care, evident, si-a făcut timp să le citească. Acțiunile lor vorbesc multe despre care le sunt cu adevărat prioritățile.
Când acorzi prioritate timpului de calitate cu cei dragi, în loc de pierdut timp citind știri alarmante sau dând scroll pe social media, ești un rebel, cică! Nu pierzi timp online și preferi în loc conexiunea umană REALĂ? Vei fi catalogat drept ciudat (în cel mai fericit caz).
Sa vedeți cum e cand un simplu clic pe butonul „unfriend” poate provoca o adevărată agitație în rândul rudelor. Nimeni nu sună să discute, nimeni nu găsește alte platforme de comunicare, sa afle ce se întâmplă de fapt, dar speculează după pofta inimii. Datul cu presupusul a devenit sport național!
Eheeei, bucuriile (ne)comunicării moderne! Nimic nu face o familie să fie mai unită decât o doză sănătoasă de dramă online.
Mi-e dor de simplitatea de altădată, când zilele de naștere erau marcate de apeluri telefonice din inimă de la cei apropiați, și nu de mesaje impersonale, scrise rapid.
Poate într-o zi chiar vom REdescoperi arta pierdută a conversației reale...
Țineți minte vremurile când purtam conversații interesante la mesele în familie sau între prieteni? Acum părinții și-au transformat copiii în zombi dependenți de ecrane. Chiar și în restaurante, părinții se asigură că micuții lor rămân inconștienți la ce se întâmplă în jurul lor, împingându-le smartphone-urile sub nas? Copiii stau liniștiți la masă cu videoclipuri și jocuri, mâncând pasiv fără să știe ce le bagă părinții în gură cu lingurița. Ce maniere la masă?! Arta conversației a dispărut cu desăvârșire.
Până atunci, să nu uitați de importanța de a avea cel mai recent și mai strălucitor model de telefon. Evident că valoarea unei ființe umane este direct proporțională cu dimensiunea ecranului și cu numărul de camere de pe telefon.
Așadar, jos pălăria pentru toate sufletele curajoase care îndrăznesc să înoate împotriva valului de conformitate digitală. Vă știți voi care sunteți.
Cărțile sunt cei mai tăcuți și constanți prieteni; sunt cei mai accesibili și înțelepti consilieri și cei mai răbdători profesori”- Charles W. Eliot
Comments